Niveluri la care ne-am blocat și acolo am rămas

Toată lumea a avut o experiență urâtă cu un joc. Deși multe din jocurile din cotidianul de săptămâna aceasta sunt departe de ar fi jocuri slabe, am avut multe probleme cu ele. Mai precis, niveluri la care am rămas blocați ani de-a rândul, sau peste care nici nu am trecut.


Pavel – The Incredible Hulk

Credit: Sega

Când eram mic, n-am avut niciun fel de consolă pe care să mă joc Fifa sau Tekken. Mă mai împrieteneam în parc cu plozii pe care îi vedeam cu un PSP sau Nintendo ca să prind și eu câteva minute pe ele.


Odată cu primul PC (pe la 9-10 ani), am primit 3 jocuri: primul Wolfenstein dar nu prea le aveam cu shooterele, un fel de NFS și un joc cu Hulk. Pe ăsta cu Hulk l-am jucat cel mai mult cu toate că nu puteam să trec de primul episod. Ca să vă dați seama, eu am jucat câțiva ani doar primul combat, în care eram la o benzinărie și venea armata cu tancuri si elicoptere ca să mă omoare. Bine… reușeau de fiecare dată.


Într-o zi (încă nu mă plictisisem, deci îl mai puteam juca) a venit o rudă în vizită și m-a trecut din prima de nivelul acela. Până la urmă ne-am jucat până am terminat tot jocul. Uite cum reușeșc unii într-o zi ce tu te chinui de câțiva ani.

Lup – TMNT

Credit: Ubisoft

Țin minte când eram puștan că aveam o mică obsesie cu țestoasele ninja. Tatăl meu a făcut rost de un joc TMNT (2003) pe care probabil l-am jucat de mult prea multe ori. Însă prima data când am pus mâna pe joc m-am blocat la final, bătea Shredder la mine ca mamaie la covoare afară.

Cred că m-am chinuit să câștig probabil o săptămână și nu am reușit. Eventual am avut musafiri și unchiul meu a terminat jocul pentru mine. Jocul ăsta mi-a mâncat mult timp din copilărie dar era super distractiv și cred că l-aș mai juca odată zilele astea.

Iustin – The Incredibles

Credit: THQ

Când vine vorba de jocuri, am încercat cu toate puterile mele să le termin măcar o dată. Doar că știm cu toții că în viață, mai și eșuăm.
Ei bine, “eșecul” meu in materie de jocuri este unul haios și la un colț, trist. Am avut in perioada “antică” a anilor 2005-2006, un GameBoy Advance SP. La vremea aceea, era cel mai frumos lucru pentru mine. Până în ziua in care am primit jocul: The Incredibles.

Un joc bine gândit, creativ și plin de misiuni distincte. Acest element mi-a creat primii mei nervi și multe semne de întrebare. Sunt prea mic pentru acest joc? Nu știu să ma joc? Ce se întâmpla???


Îmi aduc aminte și acum nivelul pe care NICI ACUM NU L-AM TERMINAT. O urmărire cu bărci într-o mlaștină. Și acum am coșmaruri.
Atenție. Verișoara mea a terminat nivelul pentru mine din prima încercare… Iar acum, nu mai pot găsi un GameBoy Advance SP. That’s life I guess.

Mihai – Uncharted Drake’s Fortune

Credit: Naughty Dog

Un singur joc mi-a venit în minte când am auzit subiectul acestui cotidian. Acel joc a fost Uncharted: Drake’s Fortune. Nu am apucat să joc seria Uncharted decât în momentul când mi-am luat un PS4 și am împrumutat colecția de trei jocuri de la un prieten. Înainte să mă apuc de Uncharted, deja intrasem în febra obținerii de trofee, așa că era evident pentru mine că voi încerca să iau platina la toate cele trei jocuri.

Problema cea mai mare a fost faptul că unul din trofee, la fiecare dintre cele 3 jocuri, necesita să termini jocul pe ultima dificultate. „Cât de greu poate să fie?” m-am întrebat eu. Pot spune doar că era să îmi zboare maneta din mână de câteva ori. Poate pentru unii nu pare așa greu dar pe mine m-a frustrat foarte tare că dificultatea ridicată însemna și înlăturarea logicii din joc, plus că nici nu eram obișnuit cu genul ăsta de jocuri.

Nesfârșite valuri de inamici, care mureau din cel puțin 8 gloanțe, și faptul că eu eram atât de vulnerabil încât muream din 3 gloanțe m-au făcut să pun jocul de-o parte pentru o perioadă bună de timp. Într-un final, m-am apucat iar de ele, după vreo 2 ani, și am reușit sa iau platina la toate trei.

P. – Bloodborne

Credit: From Software

Mă declar un fan înfocat al jocurilor de tip RPG și MMORPG, dar pentru mine Bloodborne a fost pur și simplu prea mult.

Controlul caracterului mi s-a părut greu de la început; mecanicile de luptă cu atât mai mult, iar tema întunecată nu a ajutat. Totuși, i-am acordat o șansă ținând cont că am auzit numai de bine despre el.

Și uite așa am jucat eu vreo 2 ore. Zici că am avut boală pe creierul și pe degetele mele în ziua aia. Luam numai câte un mob odată, de la 2 în sus mă snopeau în bătaie.

E… și am ajuns într-un punct de trebuia să mă bat cu mai mulți mobi odată – nici măcar o singură șansă nu am avut. Am stat cel puțin o oră încercând să trec de faza aia… pur și simplu nu puteam să îi bat. Așa că am făcut schema românească – am zis că jocul e prost și l-am închis.

Nici înainte, nici după, nu am mai dat de un joc care să mă chinuie în felul ăsta.

Radu – Devil May Cry 3

Credit: Capcom

La fel ca și câțiva din colegii mei, am avut probleme cu jocurile când eram mic. Ba că nu știam engleză și mă învârteam prin joc ca titirezul pentru că nu știam unde trebuie să ajung. Ba că nu apucam să mă joc pe calculator de prefatele meu mai mare care mă dădea la o parte mereu. Dar când mă gândesc la un un nivel dintr-un joc pe care nu am putut să îl trec niciodată, mă gândesc la Devil May Cry 3.


Pentru cei dintre voi care nu au jucat jocul sau nu știu, este considerat cel mai greu din serie și de aceea s-a lansat o ediție specială după apariție, care l-a făcut mai ușor. Din păcate, eu nu am avut versiunea aia. Nivelul la care mă gândesc este cel de-al doilea nivel, care se termină cu un boss fight împotriva unui „Cerberus” metalic. Având în vedere că eu aveam la vârsta aceea undeva la 8-9, nu trebuie să vă spun că nu am apucat să văd tot ce are de oferit jocul.


E posibil să fi jucat acel nivel de peste 50 de ori dar niciodată nu am reușit să înfrâng acel boss. Nu mai trebuie sa vă zic că nu am mai pus mâna pe niciun alt joc DMC după asta.

Răzvan – Prince of Persia 2008

În copilarie, cele mai mari probleme le aveam în Prince of Persia 2008. Întâmpinam situații în care trebuia să accesez logica mea dezvoltată în deschiderea unor porți. Respectivele porti erau formate ca dintr-un puzzle, care pentru mine la 10 ani erau destul de dificile și mă chinuiam de la câteva ore până la cateva zile.

Sistemul respectiv imi dadea bătăi de cap ș impresia că rezolvarea cubului rubik e mai simplă. După mai multe zile, am reușit să îi dau de cap, asta fără sa caut pe YouTube soluția.

Default image
Radu
Un fel de Sherlock Holmes, dar a greșit țara.
Articles: 107