Jocuri de telefon pentru când vrei să pierzi timpul

Când eram în primul an de facultate, aveam un job la un hotel unde aveam program de 8 ore. Munceam 2, iar 6 așteptam să plec acasă.

În alea 5-6 ore pe care le aveam „moarte” la jobul respectiv căutăm in principiu să fiu productiv și să învăț materia de la școală. Problema era că nu mereu aveam chef de a sta și învăța, așa că-mi ocupam timpul cu diverse, mai precis cu jocurile pe telefon.

Cu această ocazie am creat un Top 10 ale jocurilor interesante pe care le poți juca la muncă dacă ai un job mai lejer, sau poate chiar plictisitor. Posibil chiar ca paznic de noapte intr-o cașcarabetă in parcul Carol, unde nu se prea întâmplă nimic.


10. Table sau remi

Cele mai clasice jocuri ale românilor. Odată cu evoluția tehnologiei, acum le putem juca oriunde fără să ne cărăm cu ele după noi. Așadar, poți să joci lejer table sau remi. Nu m-am hotărât pe care să îl pun pe ultimul loc, așa că le-am pus pe ambele.

E printre cele mai simple metode ca să faci câteva ore să treacă.

9. 8 Ball Pool

Credit: Miniclip

Acesta nici nu merita să fie în clasament la cât timp și nervi am pierdut. Însă, dacă ai un coleg de bancă sau de muncă cu care te plictisești și ai cum să bagi un meci, câteva ore o să vă faceți de lucru. Dacă nu, ferește-te de arabii care din două lovituri au băgat 7 bile. Practic un meci cu ei durează mai puțin decat timpul de instalare al jocului.

8. Score Match

Credit: First Touch Games Ltd.

Acest joc e făcut pentru antrenorii de canapea care comentează meciul și știu ei mai bine unde trebuia se paseze jucătorul. Construiești o fază de joc de la A la Z, în care trasezi tu traiectoria de pasare și de șut. Nu trebuie să îți placă fotbalul ca să-ți placă jocul acesta.

7. Asphalt Nitro

Credit: Gameloft

Orele pe care le așteptam la examenul de traseu să îmi vină rândul mi le umpleam cu jocul acesta cu mașini.

Îl poți juca atât singleplayer cât si cu alți playeri. Recomandarea mea e să nu ți pierzi timpul off-line că te vei plictisi să tot castigi.

6. Extreme Balancer 3

Credit: Enteriosoft

E interesant prin faptul că îți pune la incercare îndemanarea si răbdarea. Jocul în sine, cel puțin pentru mine, nu are un concept prea străin, dar ideea în sine e bună pentru că îți ține mintea ocupată și timpul trece repede când ai focus pe un lucru.

Cu alte cuvinte e un joc pe care merită să îl încerci, are o grafica acceptabilă și nu îți formează așteptări prea mari, ca la urmă să fii dezamagit. E fix ce prezintă, poate ceva mai mult.

5. PUBG Mobile

Credit: PROXIMA BETA

Este probabil mult mai popular și mai jucat joc decât restul pe carele-am prezentat până acum și decât altele pe care le voi prezenta in continuare. Însă, e topul meu personal, așa că țin cont și de preferințele mele că doar na, eu sunt șeful meu aici.

Adrenalina jocului este, de asemenea, un factor ce te încarcă și îti cere încă un meci.

Te-ai îmbrăcat mai devreme și stai degeaba în pat? Bagă un meci de PUBG. Ai ajuns la locul unde trebuia să te vezi cu tovarășul tau, ăla de nu își respectă ora la care trebuie să ajungă? Joacă un meci, două, trei…

Nu te vei plictisi prea curând de el. mai ales că ai ce face, și dacă nu ești familiarizat cu genul ăsta de jocuri battle royale pe telefon, controalele vor fi greoaie dar când faci un kill, o să-ți crească pofta de joc.

4. Mobile Legends

Credit: Moonton

E greu să nu fi auzit și tu de el, probabil și tu l-ai jucat. La fel ca multe altele din top, cea mai bună parte e ca îți poți invita prietenii să jucați împreună, cea mai proastă parte e că și aici dai de naționalități de care n-o să prinzi drag.

Dacă credeai că te lași de League of Legends ca sa scapi de polonezi sau flame, revino-ți. E doar mai accesibil un telefon să ducă jocul acesta decât un PC să ducă LOL-ul la setări medii.

3. Worms 4

Credit: Team 17 Digital Limited

Prinde podiumul în top, dar nu face performanță.

Dacă ești născut prin ’95-2002 e destul de probabil să îl fi jucat pe calculatorul tău obosit de atunci. E la fel de fain si acum pe telefon, problema este că în Magazin Play si AppStore nu e gratuit, deci va trebui să alegi dintre pachetul de țigări și nostalgia momentului.

îți garantez că dacă l-ai jucat în copilărie, îl vei îndrăgi și acum.

2. Minecraft

Credit: Mojang

Ok Boomer.

în ciuda criticii asupra acestui joc, chiar ai ce să faci în el, posibilitatea de a-ți umple timpul și de a fi creativ e nelimitată. Practic dacă n-ai idei despre ce să mai faci, poți să îl ștergi și să uiți de el, dar ar fi pacat, pentru că nici ăsta nu e gratis. Dai vreo 35-36 de lei pe el, ăsta e motivul și pentru care nu pupă locul întâi.

1. Lineage 2 Revolution

Credit: Netmarble

Dacă esti fan MMORPG, acesta e bun de tine. E gratis și ai la task-uri și quest-uri de îți trebuie un job ca paznic de noapte în parc să zici că te plictisești de el.

Cum te-ai plictisit de o clasă, poți incepe iar cu alt caracter diferit.

E un joc vechiuț, îl jucam in liceu cu colegii, aceeași cu care am început acest proiect de site, Games Row, și da, nu doar eu îl recomand.


Astea sunt unele dintre jocurile cu care îți poți pierde timpul în orice situație, jucându-te pe telefon. Pentru alte topuri, dar și pentru cele mai noi știri din gaming, rămâneți pe Games Row și spor la joacă!

Default image
Razvanosaur
Îți vinde un pix și dacă scrii pe laptop.
Articles: 3