Jewel in the North – schimbarea la față din Neverwinter

Neverwinter este un joc MMORPG ce reunește majoritatea caracteristicilor clasicului joc „Dungeons & Dragons”, făcându-l perfect pentru un iubitor de jocuri pe roluri. Acesta prezintă un potențial ridicat prin update-urile și evenimentele regulate introduse.

Următorul mare update de la Neverwinter se numește „Jewel in the North”. Acesta va fi implementat pe data de 27 iulie pe PC. Pe console va apărea abia în toamnă.

Ce va aduce în plus „Jewel in the North”?

Poate cea mai importantă și atrăgătoare verigă pentru un jucător este adăugarea unei noi clase: Bard. Acesta este inspirat din ultima ediție de Dungeons & Dragons. Fiind un caracter ce se bazează pe atacuri magice, buff-uri și heal-uri, îl face un membru perfect al unei echipe pregătite de a finaliza o temniță.

De asemenea, update-ul mai aduce un nou sistem de creștere în nivel, ce va schimba această componentă într-o formă mai simplificată. Această schimbare se va observa în nivelul maxim ce scade enorm (de la 80 va ajunge la 20). Astfel, un player poate ajunge la conținutul epic al jocului mult mai rapid, după cum afirmă și alte surse:

„Jucătorii aflați la mijlocul drumului vor fi crescuți la nivelul 20, iar pentru cei care au în prezent caractere de nivel maxim, toate statisticile și nivelurile de putere ale obiectelor vor rămâne aceleași; singura modificare este că nivelul personajului lor va fi acum setat la 20. Toți jucătorii existenți sunt eligibili pentru un nou pachet de elemente ce pot fi echipate, putând fi revendicat prin intermediul agentului de revendicare a recompenselor (Rewards Claim Agent). ”

Pe lângă acestea, cei de la Neverwinter vor mai implementa, odată cu update-ul Jewel in the North îmbunătățiri generale. Acestea au rolul de a optimiza jocul și de a-l face mai plăcut. De asemenea, vor crește performanța în early game, vor revizui tutorialele și vor adăuga un nou sistem de aventuri.

Default image
Pavel
Geograful echipei. Ne tot zice că Pământul are 4 puncte cardinale.
Articles: 24