Istoria seriei „Ratchet & Clank” (2002-2021)

Istoria seriei „Ratchet & Clank” din 2002 până în 2021. Cei care aveți sau ați avut o consolă de PS2 până la PS5, poate ați auzit de „Ratchet & Clank”. Sau dacă nu știți despre ce vorbesc, ați dat click unde trebuie.

Seria longevivă de jocuri „Ratchet & Clank” a apărut în anul 2002, creat de studioul Insomniac Games. La vremea aceea, studioul a împrumutat mecanismul de joc al studioul „rival” din acea vreme: Naughty Dog. Așadar, a luat viață una dintre cele mai populare serii de jocuri din acea perioadă. După ceva timp, această franciză a devenit una dintre mascotele generației PS2. Mai târziu a continuat să livreze un produs pe măsură odată cu noile dispozitive, iar ultimul titlu apărut recent, „Ratchet & Clank: Rift Apart” oferă ocazia de a da timpul înapoi și a vedea evoluția seriei.

Trilogia clasică Ratchet & Clank 2002-2004

Primele trei jocuri „Ratchet & Clank” au fost doar începutul unei lungi și aparent nesfărșite serii folosind camera third-person, genul „shooter” combinat cu „platform” și axarea pe multitudinea de misiuni posibile pe fiecare dintre cele +50 de planete (pentru toate trei jocurile). Acestea au primit și un remaster pe varianta de PS3 oferind un acces mai ușor pentru cei care nu au jucat seria pe PS2.

Povestea are un fir narativ construit simplu dar eficient. Satirele din viața reală sunt prezente în cutscene-urile care oferă momente de amuzament, răsturnări de situație și poate lacrimi.

Toată povestea a început în…

Credit: gamerant.com

Ratchet & Clank (2002): De la 0 la 100 în 3 secunde

Toată aventura a început în Galaxia Solana, pe planeta Veldin, locul de „naștere” a ultimului Lombax, pe nume Ratchet. La un moment dat, din cer se prăbușește o navă în care se afla un roboțel. Numele era Clank, venit dintr-o fabrică construită de antagonistul jocului.

Cei doi află de planul malefic al lui „Ultimate Supreme Executive” Chairman Drek și cu ajutorul unui caracter misterios îmbrăcat în verde, pe nume Captain Qwark. Satira poate fi observată prin nevoia de a deține trei titluri distincte. Acțiunea poate fi comparată cu un joc de telefonul fără fir. Asta deoarece protagoniștii merg din planetă în planetă pentru a recolta informații legate de Drek. După un joc întreg plin de o dezvoltare de caracter pentru cei doi protagoniști și mai ales relația dintre ei, „galaxia este salvată”. Dar intrebarea rămâne: „Acum ce mai facem?”

Ratchet & Clank 2 (2003): Continuarea

După aproximativ șase luni de la înfrângerea lui Drek, Ratchet & Clank sunt loviți de nostalgie si dorință de aventură, până într-o zi când sunt teleportați în Galaxia Bogon. Noua lor misiune este de a intercepta și recupera un experiment biologic capabil de a extermina întreaga galaxie. Pe parcurs, cei doi sunt ajutați de Angela, care are trăsături similare cu Ratchet (explicație în seria de pe PS3). Pentru a doua oară, „galaxia este salvată” iar cei doi ajung din nou într-o perioadă fără adrenalină si provocări. Până când…

Ratchet & Clank 3 (2004): Reîntoarcerea

Ca în orice trilogie: „Totul se termină unde a început”. Sau așa am auzit. Oricum, a treia parte constă în revenirea celor doi in Galaxia Solana. De data aceasta sunt puși la încercare de către cunoscutul Doctor Neferious. Antagonistul vrea să transforme toată galaxia (știu, iar folosesc „toată galaxia”) în roboți deoarece chiar el este un robot (mindblowing). La final știm ce se întâmplă: „galaxia este salvată”. Dupa acest episod, Doctor Neferious devine antagonistul preferat al seriei, reîntalnindu-l în alte trei părți.

După încheierea acestei trilogii, cei de la Insomniac Games iau o pauză de doi ani până când continuă povestea canon. Aceștia au mai facut „Ratchet: Gladiator”, care nu este considerat canon, în comparație cu primele trei. Astfel, după doi ani de „pauză”, seria a continuat pe PS3 cu patru noi capitole.

Noua generație

În acest nou moment pentru serie, apar încercări noi, dificile din punct de vedere emotional iar anumite „piese lipsă” ies la iveală. Pauza de doi ani este explicată prin schimbarea de generații între console, având nevoie de mai mult timp să implementeze noul mod de operare. Așa că hai să nu o mai lungim și să începem noua generație.

Credit: gamerant.com

Ratchet & Clank Future: Tools of Destruction (2007)

TOD (Tools of Destruction) a apărut in anul 2007 și a produs un BOOM imens în rândul fanilor Ratchet & Clank. Pe lângă grafica îmbunătățită, arsenalul diversificat si gameplay-ul dezvoltat, apare o dificultate mare in privința poveștii. Prima poveste a fost compusă de către echipa Insomniac Games. Pentru noua generație, acestia angajează un scenarist pentru a crea o continuare fără să se lege de prima.

Dacă în povestea originală, Ratchet este ultimul supraviețuitor din rasa sa, aflăm că au fost exterminați de către Emperor Tachyon, un Cragmite. „Cragmite” fiind numele rasei sale care au fost la rândul lor evaporați de către Lombaxi. Iar în Ratchet & Clank 2 o întâlnim pe Angela, care se credea că este la randul ei, un Lombax. Așa că cele două povești nu se leagă în totalitate și poate crea o oarecare confuzie.

De cealaltă parte, la finalul jocului aflăm că și Clank este mai mult decât un simplu roboțel. Acesta fiind „paznicul timpului”. Este capturat de entitățile numite „Zony” și dus intr-o altă galaxie. Astfel, Ratchet este lăsat, pentru prima oară de când l-a întâlnit pe Clank, singur.

Chiar dacă toate aceste elemente pot fi considerate dezavantaje, povestea devine, aș putea spune, mult mai interesantă si misterioasă. Aflăm mai multe detalii despre Ratchet si relația cu familia lui, lucru care este binevenit.

Ratchet & Clank: Quest for Booty (2008)

În a doua parte din noua generație, îl întâlnim pe Ratchet încercând să îl salveze pe Clank. Jocul este scurt și nu prea multe pot fi spuse. Doar că finalul dă naștere părții care raspunde la intrebarea: „Se vor reîntâlni cei doi?”

Ratchet & Clank: A Crack in Time (2009)

Ei bine, am ajuns și la acest joc. Jocul în care: îl reîntâlnim pe Doctor Neferious, Ratchet se întâlnește cu cel mai bun prieten al tatălui său (tot LOMBAX), experimentăm călătoria în timp și aflăm povestea completă a lui Clank. Mai mult nu vreau să zic pentru că dacă dorești să joci la un moment dat acest episod care este cel mai bine văzut joc din toată seria de pe PS3 din partea criticilor.

Ratchet & Clank Into the Nexus (2013)

Ultima parte din seria noua. Un joc scurt, amuzant si plin de „amintiri” din ambele serii. Această parte este mai mult un memento pentru istoria francizei, trăgând linie la toată povestea de 11 ani. Un final fericit în care: „galaxia este salvata!”. Din nou.

Acestea au fost cele două mari părți în seria Ratchet & Clank. Dar nu am terminat…

Ratchet & Clank (PS4) (2016)

Credit: gamerant.com

Titlul „Ratchet & Clank PS4″ este cel mai bine vândut joc din toată seria, cu peste 3 milioane de copii (încă nu se știu cifre exacte pentru Rift Apart). Titlul acesta este un remaster pentru primul joc al seriei din 2002.

Chiar dacă firul narativ nu este același si sunt schimbări, pot zice majore, în poveste, este tot un joc reușit. Grafica este la un alt nivel și gameplay-ul mult mai lin, neschimbând multe aspecte bune din celelalte titluri.

Ratchet & Clank: Rift Apart (2021)

Nu voi da spoilere, dar jocul trebuie menționat. Arată uimitor și se simte la același nivel. Noua consolă a celor de la Sony chiar au dus și franciza Ratchet & Clank la următorul nivel. Mecanismul de teleportare în acest joc este fantastic, iar Ratchet are parte de o întâlnire pe cinste cu o femelă din rasa Lombax.



Iar pentru o scurtă încheiere pentru istoria evoluției seriei „Ratchet & Clank” din 2002 până în 2021: GALAXIA A FOST SALVATĂ… DIN NOU.

Default image
I.G.
Iubește „Japoniaaa” mai rău ca Dorel.
Articles: 5